duminică, 25 iunie 2017

Furii

Tot mai des îmi pierd răbdarea, nu mă mai pot controla și am ieșiri de-a dreptul explozive. Mă seacă! Nu vreau să fiu așa! Lipsa de control e o slăbiciune pe care nu mi-o pot permite, în special la muncă.
Să fie stresul constant? Frustrările de zi cu zi, amăreala asta constantă pe care o simt în gură? Nu mai e de mult o pasă proastă, pare să fi devenit un stil de viață.
Nu-mi permit un doctor de creieri. Nici măcar să fug o lună fără să mă uit înapoi. Pentru că TREBUIE să fiu aici măcar o zi în fiecare săptămână. Poate că ăsta e motivul: sunt țintuită în locul ăsta care ... nu mi-a plăcut niciodată. Să plec? Aș fi egoistă. Să stau? Simt că curând o să fac o nefăcută pe care n-o s-o mai pot repara, căci o data deschisă gura asta păcătoasă, nici cu slujbe n-o mai pot închide. Iar, când, în sfârșit, reușesc, e prea târziu. A zburat deja tot stolul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu