joi, 29 decembrie 2016

Acasă

Mai aberam eu cu ceva ani în urmă despre ce înseamnă acasă pentru că eu nu mi-am prea găsit niciodată locul. Mereu m-am cam simțit în plus, chiar și în propria casă. Mereu am simțit că locul meu nu e acolo, că ceva lipsește. Și de câte ori m-am tot mutat, sentimentul acela nu a dispărut. Nu, nu e vorba de ceea ce îmi lipsea din ceea ce îmi doream, pentru că nu mi-am dorit niciodată ceva … special, referitor la acasă. Mi-am dorit un loc în care să mă simt bine fără să am nevoie de ceva special pentru asta. Unii spun că acolo unde îți e sufletul, acolo e acasă. Ce înseamnă sufletul? , Familia, omul iubit, prietenii etc. Pe mine nu confortul mă face să mă simt acasă, nici prezența omului iubit, nici familia nu mă face să mă simt acasă. Mi-e drag să-i am aproape, mi-e drag să petrec timpul cu ei, dar persistă același sentiment de … lipsă și nerăbdare, așteptare a … ceva. Ce? Nu știu. Poate acel sentiment de liniște și bine pentru care nu e nevoie de ceva sau cineva anume.
Mi-am zis de multe ori că sunt dereglată, că neregula e la mine, că eu nu sunt capabilă să percep acel ”acasă”. Totuși, pentru liniștea mea sufletească și sănătatea mea mentală am trăit acel sentiment de ”a fi acasă”, culmea, într-un loc în care mergeam pentru prima dată, un loc unde nu cunoșteam pe nimeni și de care nu mă lega nimic. Însă a fost magic. M-a invadat o senzație de calm și mulțumire sufletească, nejustificate, o serenitate care nu m-a părăsit nici măcar o clipă pe parcursul mai multor zile, un sentiment de siguranță la fel de nejustificat și o bucurie ca la întâlnirea cu cineva drag. M-am simțit subit și complet inexplicabil, bine. Fără vreun motiv anume, fără vreo explicație logică. Pentru prima dată am știut că sunt  acasă.
Sper ca într-o zi să mă pot întoarce acolo. Acasă!


marți, 22 noiembrie 2016

Familia ”tradițională”

Azi, la serviciu, când eram pe picior de plecare, a venit o doamnă să semnez petiția pentru familia tradițională. Am spus că eu nu semnez așa ceva. Doamna, foarte mirată: ”Dar de ce?!?!?!” ”Pentru că mi se pare o mare prostie.” Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ieșit ”prostie” din gură și nu cine știe ce altă perlă.
Mie chestia asta cu ”familia tradițională” mi se pare o nimicnicie de prost gust, așa cum mi s-a părut și ieșirea Firei și bisericii vizavi de lipsa de copii a președintelui, a comentariilor la starea civilă a candidatei la președinție din Republica Moldova și a altor comentarii din astea josnice care s-au mai vehiculat prin gura târgului.
Măi frate, ce treabă am eu cine cu cine și-o trage, dacă și-o trage sau dacă nu și-o trage?
Voi ăștia care vă uitați în gura popilor, a ălora cu merțan și bmw la ușa, care fac bani pe spinarea voastră, a amărâților, care vă sfidează zilnic, care refuză să vă îngroape dacă nu plătiți, care mai dau iama și prin enoriașe, că dau ei dezlegare, voi ăștia, credincioșilor, nu vă gândiți că așa cum voi, cică, ați fi făpturile lui Dumnezeu, tot așa sunt si ăia, homosexualii? Și că dacă Dumnezeu i-a lăsat așa, o avea el un plan? Cine sunteți voi să vă puneți contra planurilor lui? Biblia aia cu care tot faceți paradă zice să îți iubești aproapele. Eu nu zic să-l iubești, zic să-l accepți așa cum e, că nici tu nu ești sfânt.
A, și încă ceva: Dragilor, homosexualitatea nu-i totuna cu pedofilia. Nu vă mai îngrijorați atâta despre cât e de nefiresc ca un bărbat (... sau doi) să crească un copil singur. Sunt atâția bărbați singuri în lumea asta care cresc copii pentru că femeia din familia aia tradițională, pe care o susțineți voi, a fugit în lume și și-o trage cu vreun mascul din o altă familie tradițională.
Uitați-vă în jur, la vecini, la prieteni, căscați ochii și destupați-vă mințile alea încuiate! Familia aia tradițională pe care o susțineți voi nu e un exemplu! Divorțurile curg pe bandă, familiile se destramă, își abandonează copiii, tații din familiile voastre tradiționale își molestează fiicele. Tați de familie tradițională, oameni ”respectabili”, cu funcții importante, se dovedesc a fi pedofili ordinari.
Atunci de ce dracului aș susține eu o astfel de tâmpenie?
Calitatea unui om nu stă în orientarea sexuală, religie sau culoarea pielii. Dacă e să fii un nenorocit, ești, chiar dacă faci parte din cea mai a dracului familie tradițională din univers.
Destupați-vă la minte și dați-vă jos ochelarii ăia de cal!
Aaa, și să nu vă dea Dumnezeu copii sau nepoți cu altă orientare sexuală ca să înțelegeți idioțenia gestului vostru. Ce-o să faceți atunci? O să îi bateți până leșină ca să își vină în fire sau o să îi renegați?

duminică, 20 noiembrie 2016

Dor de-o carte...

Mi-e dor de-o carte!
Mi-e dor de-o carte din aia care să mă țină trează până la trei dimineața, pe care să nu mă îndur să o las din mână nici de frica ceasului, nici de teama că o să dorm pe mine la lucru, o carte pe care să o țin cu o mână, în timp ce cu cealaltă bag lingura în gură, fără să îmi pese ce e-n lingură, fără să realizez că de multe ori o duc goală la gură pentru că ochii, creierul și toată ființa mea sunt în altă parte. O carte din aia pe care să n-o las din mână nici când trebuie să mă duc la baie, o carte care să mă rupă de restul lumii și să mă doară-n bascheți că a mai fost vreun cutremur, vreun tzunami, a mai căzut vreun guvern sau iar n-am apă caldă.
De mult nu am mai găsit o astfel de carte. Am tot început zeci de cărți, la unele chiar m-am străduit din răsputeri, le-am dus până dincolo de jumătate, în speranța că poate, poate, mă prinde filmul. Nimic! Degeaba au review-uri beton, degeaba vin cu o grămadă de stele. Ultima carte cât de cât reușită am citit-o acum vreun an, cred.
Oare sunt eu prea mofturoasă, ori literatura a devenit o mare de aiureli?

duminică, 30 octombrie 2016

Cu Ileana Vulpescu despre iubire & Co.


  1. "Căsătoriile sunt de trei feluri: foarte reuşite, care se despart prin moarte; foarte proaste, care se despart prin tribunal; mediocre – cele mai durabile."
  2. "Bărbaţii trec foarte greu peste urâţenia unei femei, spre deosebire de ele, care nu o dată iubesc cu pasiune bărbaţi mai urâţi şi decât dracul."
  3. "De câte ori auzea de-o femeie care şi-a lăsat bărbatul pentru altul, mama-ntreba: „S-a dus după ăla sau a fugit de ăsta?”
  4. "Într-o căsnicie adevărată, reuşită, oamenii se despart mult mai uşor; când nu mai merge bine se observă numaidecât, pe când într-una proastă din croială ce să observi?"
  5. "Cred că o femeie, dacă-şi dă osteneala, poate păstra un bărbat; cu o condiţie: să-l iubească. Numai dragostea poate inventa mijloace de convingere. Dragostea sau şantajul."
  6. "Îmi plac bărbaţii care dau din mâini, nu din coate."
  7. "Nu te poţi uita în ochi care nu te văd."
  8. "Când, într-o căsnicie, unul din soţi îşi găseşte pe cineva, ăl de-acasă sau a de-acasă, dintr-odată se umple de toate defectele, ca de bube-dulci. Totul e să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi zeul nou are defecte, vezi şi că vechitura de - acasă are calităţi şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că vechitura e mai bună decât prospătura."
  9. "O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical."
  10. Daniel Şerban are-o vorbă: "Amorul şi gripa se tratează cu patul"
  11. "Să-ţi iei petic din gunoiul tău."
  12. "Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.”
  13. "Iar bărbaţii, când e vorba să se prostească, parcă sunt toţi făcuţi de-o mamă şi de-un tată."
  14. "În dragoste nimic nu e mai frumos decât închipuirea. De multe, de prea multe ori, realitatea e plină de fisuri."

luni, 3 octombrie 2016

Avortul între păcat capital și propagandă idioată

Recentele evenimente din Polonia, unde o mâna de idioți cu  putere de decizie vor să anuleze dreptul femeilor de a decide dacă aduc sau nu pe lume o viață mi-au readus în memorie vremurile de tristă amintire în care mamele, mătușile și bunicile noastre erau obligate să dea naștere  ... pe bandă rulantă la progenituri nedorite și neplanificate deoarece o mână de idioți considerau că asa trebuie... Să fătăm ca cățelele (cacofonie asumată), nemăsurat și necenzurat. Comuniștii nu considerau că e un păcat avortul, așa cum o face biserica, ei voiau doar să crească natalitatea, să fim cât mai mulți, să umplem pământul ... așa ca chinezii.
Cu ceva ani în urmă, după Revoluție, am avut șocul să descopăr că interzicerea avortului nu era doar o problemă comunistă sau a țărilor de  categorie inferioară, ba existau chiar și in țări considerate civilizate. Am fost șocată să constat că în țări din UE pe care tâmpiții de noi le consideram civilizate, avortul era interzis și că femeile, pentru a face o întrerupere de sarcină, trebuiau să treacă granița și să facă o întrerupere de sarcină în țări vecine. Mă refer acum la Portugalia prin 2006 care interzicea prin lege avortul, iar femeile mergeau in Spania pentru a face întrerupere de sarcină. Mi s-a părut de neconceput pentru o țara civilizată. Cum poți tu, guvern, să îmi dictezi mie, femeie,  dacă sa fac sau nu un copil? Cu ce drept? O să vii tu, guvern, să mă ajuți să schimb scutecele acelui copil? O să te trezești tu în toiul nopții când are colici, să îl legeni ore în șir fără rezultat? O să te duci tu cu el la doctor? O să îl legeni tu până la orele dimineții? O să te duci tu la muncă în locul meu stoarsă ca o lămâie de nesomn și cu nervii întinși la maximum? Nu, guvernule, tu nu o să faci nimic din toate astea. Crezi că dacă îmi arunci acolo vreo câteva monezi pentru creșterea copilului, niciodată suficiente, ai dreptul să îmi dictezi ce pot și ce nu pot să fac, ce am dreptul și ce nu am dreptul să fac.
Și dacă nu e guvernul ... sare biserica. Biserica, care la fel ca guvernul nu face nimic decât să dea din gură, să emită teorii și să spună vorbe mari, dar concret nu face nimic. E ușor să dai sfaturi și să impui altora reguli și legi pe care tu nu trebuie să le respecți si de care nu ai habar. Aveți impresia că un copil (al altuia, mereu, e clar, nu?) crește cu aer ... și cu legile voastre de 2 lei, dar nu ați stat niciunul lângă un copil care urlă zile întregi din cauza colicilor sau a otitei sau a cine mai știe cărei afecțiuni pe care nici pediatrul nu o descoperă, ci, cel mult, o bănuiește pentru că nu are cine să iți spună ce îl doare. Ghemotocul ăla nu vorbește.
Și veniți voi, o adunătură de masculi (cu tot respectul pentru cei care mai sunt dotați și cu creier) să îmi spuneți mie, femeie, că sunt obligată să dau naștere unui suflet pe care nu mi l-am planificat, pe care nu îmi permit să îl cresc și să îi ofer o viață așa cum merită orice ființă umană doar pentru că așa vi s-a sculat vouă pe chelie?
Da, o să veniți cu replica pregătită cum că există metode contraceptive. Există .... pe la oraș și la femeile alea destupate la minte care pricep că a aduce pe lume un copil nu e o chestie asa simplistă ca a pocni din degete, femei care nu merg pe principiul ca ce da Dumnezeu e bun dat și că unde crește unul mai cresc 3, 4, femei care gândesc anticipat ce ii pot oferi boțului ăla cu ochi, cum îl pot ajuta să își croiască un drum în jungla asta pe care o numim lume.
Dar ce ne facem cu restul? Cu tonele de inculte care nu sunt informate despre ce e aceea contracepție...tocmai pentru faptul ca același guvern care le interzice avortul nici nu le informează despre cum pot preveni o sarcina? Degeaba facem valuri la oraș dacă pe coclauri nu se duce nimeni să îi zică Maricicăi cum se poate feri de o sarcină și să îi pună la dispoziție contraceptive. Pentru că atunci când vine Gheorghe afumat de la birt și vrea sex numai de vocea rațiunii nu ascultă. Îl doare pe el fix in pix că e Maricica la ovulație și că poate rămâne gravidă... vezi să nu! Pe el îl arde la cârnăcior și vrea să se descarce.
E ușor să impunem interdicții când nu vedem mai departe de lungul nasului, când nu suntem capabili, sau nu ne interesează să ne punem în locul altuia, să vedem ce am face în o atare situație. Din buricul orașului și din vârful corcodușului, unde stăm noi, politicieni, sau fețe bisericești, e ușor să emitem teorii și legi. Ce ar fi să vă puneți o zi, măcar, în locul Maricicăi de la Cucuieții din Deal, cu 4 clase ... ori, poate, nici alea, care n-a auzit în viața ei de contracepție ... că e rușine să vorbești despre asta, ... și care e măritată cu Gheorghe, mare amator de șpriț și chelfăneală, și care, când vine plin de la birt, vrea să se descarce? O zi măcar!
Domnilor, ăia din guverne, care sunteți în proporție de 98% bărbați, și vouă, preaînalte fețe bisericești care mă tot secați cu păcatul, v-aș da pentru o zi vagin și un bărbat ca Gheorghe, cel pomenit mai sus, și aș vrea să vă mai aud și a doua zi că sunteți la fel de porniți contra avortului.
Vă mai mirați că ne fac copiii copii? Că fete de 12, 13 ani sunt mame? Că femei care n-au habar pe ce lume trăiesc toarnă tone de copii? Să nu vă mai mirați! Atâta timp cât la noi educația sexuală e pe hârtie ... și e RUȘINE!!!! să nu vă mai mirați! Dar veniți cu tupeu să ne spuneți nouă, tuturor femeilor, că trebuie să vă naștem plozii ... câți o da Dumnezeu!  S-o credeți voi! Un copil nu se face numai din vârful sculii. Se face și cu creierul. Atâta timp cât tu, guvern, și tu, biserică,  vii să îmi impui mie de câte ori să procreez, vino și cu programe să mă ajuți să iți satisfac cererile idioate. Dacă ai impresia că un copil se crește cu alocația de 2 lei pe care mi-o oferi tu, te înșeli. Iar dacă tu, biserică, crezi că avortul e un păcat, vreau eu să te întreb un lucru: Oare nu e la fel de păcat ca un suflet nevinovat să facă foamea, să nu aibă o haină adecvată, o jucărie, o vorbă bună, acces la educație, la informație? Voi vreți mulți și proști că sunt ușor de condus? Ei, bine, nu mai suntem pe vremea lui Moțoc! Dar într-o lume în care voi știți doar să cereți, fără a oferi nimic în schimb, să nu așteptați ca noi să deschidem picioarele fără să comentăm.
 

sâmbătă, 1 octombrie 2016

vineri, 30 septembrie 2016

First kiss

Azi am văzut un film cu aduceri aminte... ceva siropăreli. Și povestea acolo cineva, o femeie, despre primul ei sărut. Nu mai era o tinerică, dar își amintea de primul sărut. Am stat și m-am gândit și eu la primul meu sărut. ... și m-am gândit, și m-am gândit ... și nu mi-a apărut nimic . Nimic! Nu mi-am amintit care ar fi fost primul meu sărut. Nu, nu ăla de la grădiniță ... pe care, culmea, e posibil să mi-l amintesc, ci primul meu sărut de ... hai să nu-i zicem adult, dar de adolescent. Fiorul ăla care se presupune că te-ar străbate sau fluturii din stomac. Nimic! M-am consolat cu idea că era doar un film, iar în filme totul e posibil și totul e frumos, că în viață e altfel, că a trecut o veșnicie de atunci și că m-a lăsat memoria. Și totuși, toată ziua m-a frământat idea asta: ”Cum să nu îți amintești de primul tău sărut? Alooo, fato, pe ce lume ai trait?” E ceva ce, se presupune, ar trebui să îți amintești, ceva ce se consemnează pe viață ... primul sărut, prima iubire, prima dată când faci sex, prima.. și prima... și prima dată din o mie și una de chestii pe care le faci în viață. Și dacă prima iubire, primul sex și 1000 de alte prime chestii din viața mea mi le-am amintit ușor și firesc, nu mi-am amintit cine a fost el. Primul care m-a sărutat. Știu sigur că nu a fost marea mea iubire. Acolo a fost dramatic :))... cu atât mai puțin prima iubire carnală ..., dar a fost cineva, înainte de toate astea. A fost un el de care nu îmi mai aduc aminte, un el pierdut prin paginile unui jurnal de adolescentă, cred, pe care l-aș regăsi, poate, dacă nu le-aș fi făcut bucăți pe toate într-un moment de stupidă criză existențială, nesuportând idea de cât de idioată era adolescenta din mine. ... de parcă rupându-le aș fi devenit mai deșteaptă...
Și nu, nu-mi amintesc, iar asta doare. Nu pentru că ar avea vreo importanță omul, ci momentul. Am pierdut o clipă prețioasă din viața mea uitând. Și, nu, uitarea nu-i o binefacere, căci vine selectiv, iar selecția nu o faci tu.