Blogger versus Wordpress

 

M-am tot văitat în ultimul timp că am diverse probleme cu blogul. Erau câteva chestii care mă nemulțumeau. Și încă mai sunt. Iar la un moment dat chiar mă gândisem să îmi mut blogurile pe altă platformă. Obligată fiind să stau în casă, cu toată vremea asta frumoasă, m-am hotărât să încerc și alte platforme. Să văd cum sunt. Așa că m-am oprit la Wordpress pe care toată lumea o laudă. De fapt, utilizatorii de Worpress o tot laudă. Eu, să vă spun sincer, la prima vedere și prima utilizare, am rămas foarte dezamăgită. E posibil să nu îi fi descâlcit eu toate tainele încă, și să fiu prea obișnuită cu Blogger, dar prima impresie e proastă. E greoaie, încurcată și încă o dată greoaie.

Numai ca să lucrezi la Aspect și te doare capul. În Blogger rezolvi totul cu drag&drop și editezi imediat. În Wordpres trebuie să deschizi de fiecare dată câte o fereastră în care alegi poziția gadget-ului și alte chestii.

Nu m-a lăsat să personalizez template-ul ales pentru blog, doar să modific 2-3 chestii pe care mi le oferă ei. Dacă vreau să modific codul HTML, să introduc sau să scot vreun element al paginii care nu îmi place, să aleg fonturi și culori pentru fiecare element în parte etc. nu pot, sau pot … dacă plătesc. Cel puțin așa a fost la cel ales de mine … poate la altele iți permite. N-am verificat. Sau poate că eu am fost chioară și n-am văzut unde se poate modifica codul, deși mi-am băgat nasul peste tot. Dar dacă se poate face chestia asta undeva, înseamnă că nu e suficient de clară să imi dea peste nas. Adică exact ce spuneam, greoaie.

Gadgeturile pe care le poți introduce sunt în număr limitat și … multe inutile sau neatractive. Ca să afișezi pe blog un alt gadget decât cele oferite de Wordpress e o adevărată aventură. De exemplu un translator de blog, chestie care în Blogger o faci în doi timpi și trei mișcări copiind codul HTML într-un gadget HTML, în Wordpress trebuie să îl descarci de nu știu unde, să dezarhivezi, să încarci apoi în plugins, apoi mergi la widget-uri și îl pui pe pagină. Adică o grămadă de muncă.

Wordpress are opțiuni interesante care nu există în Blogger, ca de exemplu Biblioteca Media, împărțirea pe categorii … și cam atât.

În concluzie, nu, nu îmi place Wordpress. Cel puțin nu după cât l-am studiat. Așa cum spuneam, e greoi. Poate are și calități … eu una nu prea am văzut,  dar o să mai insist, poate îmi schimb părerea. Oricum, am acolo un bloguleț, de formă, pentru a practica, cu idei de concedii, dacă vă interesează sa va faceti planul unde mergeti anul asta în concediu :)) ... în cazul în care ne-o lăsa criza http://cudegetulpeharta.wordpress.com/

Blogger m-a iritat cu o serie de erori, gen ora decalată din comentarii, unele gadget-uri care o iau razna, și cu faptul că Google vrea să știe și laptele care l-ai supt, dar din punct de vedere al accesibilității, platforma Blogger depășește cu mult Wordpress. E mult mai ușor de lucrat în Blogger. Părerea mea. Și mi-o susțin argumentat pentru că le-am încercat pe amândouă.

Parfum de roșu (macro)

 

 

Lada de zestre 7

 

”Everywhere you go, always take the weather with you
Everywhere you go, always take the weather”

Ce făceați prin 1991 când cei de la  Crowded House au lansat piesa asta?

Din ciclul ”Cum îmi dau bătaie singură”

Ieri a fost ziua cu numărul 2 din ”Operațiunea Bicicleta”. Nu am căzut decât de 2 ori, dar … zdravăn. Prima dată am crezut că am făcut gaură în asfalt și acolo îmi rămân ciolanele. Am piciorul stâng învinețit de deasupra genunchiului până la gleznă, și două julituri … la același picior, că nu am fost suficient de rapidă la cădere și mi-au rămas picioarele prinse de bicicletă. Dreptul a scăpat mai ieftin, nu are decât o vânătaie, dar de soi, și cu julitura de rigoare, atașată. DAR … păi da, că e un dar mare de tot. Am reușit!!!! Acum nu mai lipsește decât să practic ca să mă obișnuiesc. Îmi cam scapă piciorul drept de pe pedală. Să o bată cucii de pedală că nu știu ce are. Sau poate piciorul din dotare e defect … e mai mult decât probabil. Dar … important e că am reușit!!!! Vă spun sincer că am chiuit ca o nebună. Noroc ca eram în plin câmp, la marginea pădurii și nu mă auzea nimeni. Juliturile, vânătăile, febra musculară și tot restul, deja nu mai contează, sunt uitate. A fost o senzație unică. Sentimentul trăit în momentul în care am reușit să merg singură vreun kilometru, a fost sublim. Pentru cei care merg pe bicicletă poate părea o idioțenie ceea ce spun, dar eu vorbesc pentru cei care nu știu. Așa ca mine … am eu fetele mele care au zis că nu știu. Ei, bine, fetelor, e o senzație unică de … libertate totală. Libertate și zbor. E superb! Zău că merită toate bușiturile, vânătăile, juliturile țepii în fund și durerile. Sentimentul ăla, merită. Nu se compară cu nimic din ce am trăit. A doua oară deja nu a mai fost la fel. Vorba cântecului: ”O dată-n viață, o dată-n viață…”. Numai o dată … dar a meritat.

Vine, vine primăvara ...

Românul, campion la dat ”indicații prețioase”

Am citit o postare pe un blog în care erau înfierați tinerii că sunt lipsiți de ”svâc”. Erau mai multe chestii, dar o să mă leg numai de unul din aspecte. Scria acolo cineva că nu înțelege cum de tinerii, la 23 de ani, în anul 2012, plin de burse și facilități pot să stea ca bolovanii într-un job călduț, când pot să se ducă să studieze în străinătate, debarasând mese, în tot acest timp, ca să nu moară de foame.

Să mă ierte Dumnezeu, dar un astfel de comentariu demonstrează numai cât ești de rupt de realitate. Din fotoliul călduț de acasă e simplu să emiți teorii de genul: ”Ce aș face eu dacă aș fi de vârsta ta…”. De dat din gură e ușor.

Păi de găsit pe net, găsești burse gârlă, asta nu înseamnă că o să le și poți obține, asta nu înseamnă că dacă o obții, grijile tale s-au terminat. Cine a solicitat o bursă în străinătate, sau chiar a avut una, știe cum stă treaba. Nu bați din palme și gata. Și chiar dacă o obții, îți trebuie bani destui.

”Debarasând mese ca să nu mori de foame pe acolo”

Băi, frate, pe ce lume trăiți? Ai impresia că doar tu, student român lipsești de la debarasat mese pe afară? Ați auzit că așa a făcut unul școală pe afară? Asta nu înseamnă că e regulă, că așa pot să facă toți. Poate asta a fost acum niște ani sau a avut unul noroc. Crezi că te duci tu acolo și abia te așteaptă aia să debarasezi mese, tu, studentul român, dar să fie și când vrei tu că, de, … tu ai și școală, nu poți toată ziua. Sunt zeci de nații dispuse să debaraseze mese câte 10-12 ore pe zi pe câțiva amărâți de euro. Zilnic și nu doar uneori, cum vrei tu. Ca să aranjezi un job nu e simplu. În condițiile în care Europa geme de concedieri în masă, de falimente pe bandă rulantă, în condițiile în care Sarkozy strigă: ”Alegeți-mă și vă scap de străini!”, iar peste tot lumea se coalizează contra celor din Europa de est, când marile lanțuri de supermarketuri și mega marketuri concediază la greu, tu ai impresia că pocnești din degete și găsești de lucru? Și mai ai impresia că o să trăiești numai cu ce o să reușești să câștigi tu debarasând mese … din când în când? Să fim serioși! Plus că asta e în general muncă la negru. Fiind muncă la negru poți să ai și surpriza să muncești ca boul și să nu te plătească. Ce faci? Te duci și îl reclami? Zău? La cine? Ce o să faci? O să recunoști că ai acceptat munca la negru, adică înșeli statul? Ești pasibil de amendă pe care cu ce o plătești? Asta în condițiile în care poți demonstra că ai dreptate. Ce faci? Îngroși rândurile delicvenților români de afară. Nu e suficient că gem tribunalele din străinătate de ei?

Sau poți obține bursă într-o țară a cărei limbă nu o vorbești. Crezi că dacă vorbești engleza e suficient? Crezi că o să dea ăia pe spate că vii tu student român, vorbitor de engleză și vrei o slujbuliță part-time? Și ei o să să se ploconecă în fața ta întinzându-ți covorul roșu ca la Oscar? Nu! Nu vorbești limba suficient de bine, nu cu bâlbe, ai încă o problemă. Una mare de tot.

Dacă ai noroc de o bursă care să iți acopere integral costurile, da. Dar cu o bursă parțială ești la risc. La fel și cu studiatul în străinătate fără bursă. Să luăm exemplul Suediei. Școlarizarea e gratuită, e adevărat, dar trebuie să îți asiguri transport, cazarea, mâncarea și apoi … bani de un xerox, de un material în plus la curs, de hârtie, creioane, pixuri, hârtie igienică, săpun, șampon etc. etc. etc. Oricine a trecut printr-o facultate pe care nu a făcut-o la mama acasă, știe. Să zicem că de haine nu ai nevoie, te limitezi la ce ai. Le porți până le ia dracu, până îți ies coatele și genunchii la aerisire. Asigurare medicală nu îți faci (în cazul în care te acceptă fără) și te rogi la Dumnezeu să nu ai nevoie de spital pe acolo, că și dacă ai te-ai ars, că îți trebuie una din două: bani sau să fi cotizat la serviciile de sănătate din țara respectivă, caz în care oricum plătești, dar mai puțin. Cardul acela european de sănătate nu îți asigură decât consultație de urgență și altceva nimic. Și dacă ai nevoie de control de specialitate?

Deci să ne apucăm să facem un calcul scurt la cât ar fi strictul strictului necesar pentru un student român la studii în străinătate cu bursă și fără bursă? Destul, spun eu. În concluzie, îți trebuie BANI! Părinții sau altcineva trebuie să te ajute substanțial, cel puțin la început până vezi cum merg treburile pe acolo, sau … roagă-te să obții o bursă care să acopere cât mai mult din costuri. Poate renunți și la mâncare … așa cum a făcut-o indianul ăla care nu mai mănâncă de nu știu câți ani. Dacă a făcut-o el, poți să o faci și tu, nu?

Lăsați-vă de vise cum că ar fi câinii cu covrigi în coadă pe afară, că nu sunt. Nu mai băgați în capul copiilor ăstora vise care nu au nici un temei real. Nu-i mai instigați la chestii de care habar nu aveți, nu le mai reproșați incapacitatea doar pentru că ați auzit voi că cineva a reușit așa. A reușit poate unul dintr-o mie. Fără oarecare sprijin financiar, sau vreun prieten, rudă sau cunoscut pe acolo, cel puțin pentru câteva luni, la început, nu are rost să riște de unul singur dacă nu are ceva bani. Din păcate, cei săraci sunt condamnați, nu contează cât sunt de buni și de capabili. Le lipsește ce-i mai important: banul!

Simțul ridicolului

Mă uit, uneori, la ”Românii au talent”. Când am timp și când îmi aduc aminte că e vineri seara … sau sâmbata la reluare. De ce mă uit? Păi să vedem … Dacă e vreun loc unde ridicolul uman se manifestă în toată splendoarea sa, ei bine, emisiunea asta e locul cel mai potrivit. Și nu mă refer acum doar la români. Nu, fiecare popor are parte de ridicolul propriu. Formatul acesta de emisiune e în toate țările. Acum nu vreau să critic emisiunea. E simpatică. Plus că îl ador pe Andi Moisescu încă de la Apropo TV. Mi se pare autentic, nelucrat. Iar aici îl regăsesc cu același umor fin și râs sănătos care cred că îi e caracteristic omului, Andi Moisescu, și nu este doar o mască a omului de televiziune. Dacă nu e adevărat … cel puțin pe mine m-a dus de nas.

Dar nu de emisiune vorbesc eu aici și nici de juriu, prezentatori sau alte cele. Vorbesc concurenți. De talentele nedescoperite și cărora, cel puțin de fațadă, aici li se oferă o șansă. Mă uit la unii dintre ei, marea majoritate, cum vin acolo încrezători în ei, perfect conștienți de talentul lor nemaiîntâlnit ”care o să uimescă juriul”, așa cum se exprimă cei mai mulți dintre ei. Mă uit la ei cum se auto-apreciază, cum nu mai știu cum să se laude și cum să se ridică singuri în slăvi. Fac ochii cât cepele și nu îmi pot reveni. Te gândești: ”Dumnezeule, să vezi că ăsta rupe gura târgului.” Și deja ridici ștacheta foarte sus. Și apoi, când deschid ei gura, ne astupăm noi urechile, ne vine să o luăm la fugă. Și mă tot întreb în prostia mea: ”Cum Doamne Iartă-mă ai curajul să vii acolo și să scoți astfel de sunete încât ar rușina și cel mai groaznic măgar în exercițiul funcțiunii, după ce ai spus, să te audă o țară în treagă … sau o lume întreagă, că ai 3, 5 … 'nșpe ani de canto clasic, sau că ai fost pe la nu știu ce concursuri, că te-a lăudat nu știu cine.” Întrebarea primordială care se pune, indiferent de ce o zice toată lumea e: ”TU TE AUZI???????”

Eu cred că nu. Cred că ei cântă, dar urechile lor aud originalul și nu propria interpretare. Altfel nu văd cum ai alege de bună voie să vii să te faci de mirul lumii la tv. Sau poate numai faptul că apari la tv merită să treci prin situația aia ridicolă?

Și ce mă uimește și mai tare e că după ce te fluieră o sală întregă, după ce juriul îți spune că nu și nu, tu încă nu pricepi. Tu încă o ții pe a ta una și bună, te crezi nedreptățit, nu înțelegi, ba mai începi să găsești și țapi ispășitori pentru eșecul tău, bineînțeles, oricine altcineva decât tu, ba mai ceri încă o șansă, sau ți-o oferi singur, dacă ei nu sunt de acord.

Cum zice o prietenă: ”Doamne, mare ți-e grădina și mulți nebuni i-au sărit gardul!”

Cu întârziere ... ca întotdeauna

Știu că fotografia de mai jos nu mai e de actualitate, dar cum deja stiți, eu sunt mereu întârziată. Știu că s-a dus și vechiul guvern, s-au ternimat și protestele din Piața Universității, dar cum eu am găsit-o abia acum câteva zile pe blogul Moș Teacă și mi s-a părut genială, nu m-am putut abține să nu împărtășesc cu voi hlizeala ce m-a cuprins. Așa că o postez mai jos cu acordul ”propetarului” lui Moș Teacă.

Dacă n-ați văzut-o, delectați-vă în cazul în care o mai găsiți amuzantă. Eu am găsit-o. Dacă o știați ... fiți îngăduitori cu întârziații :)).

sursă foto

De ziua ta

”Femeie,
ce mare porți în inimă și cine ești?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
și clipele să-mi pară niște muguri plini,

din care înfloresc aievea veșnicii.”

                                                    (Lucian Blaga, Dorul)

                                                     Versuri preluate de aici

 

No. 100

Uite că am reușit să debitez 100 de idioțenii. Ce Dumnezeu oi fi scris eu în 100 de postări? Nu băgam de seamă dacă nu aș bâzâi de vreo câteva ore la blog și la setările blogului că mă seacă rău de tot o chestie la comentarii. Ora postării comentariilor e cu vreo 6 sau 8 ore întârziată față de realitate (nu mai rețin exact câte ore, că mi-s bătrână :), dar oricum știu că e în urmă), adică ora comentariilor e undeva prin Pacific, Insula Paștelui, Insulele Galapagos, Pitcairn etc. Și zău că încă nu mă prind de poantă cum să o remediez, că la setări e totul OK. Acum, nu că nu mi-ar plăcea mie să dau o tură pe acolo, că m-ar încânta ideea, mor de drag când e de plecat de acasă, dar… ora comentariilor mele și ale voastre, zău că aș vrea-o la GMT+2. Sper să mă lămuresc până la urmă unde-i buba și s-o remediez.

Dacă aveți vreo idee, dați-mi de veste. Ora postărilor e ok. Doar ora comentariilor e varză.

 

P.S. la 200 vă dau și sticla :)) până atunci ... numai paharul.