În prag de 2012

Vă doresc tuturor un an frumos, plin de lucruri bune și armonie, să vă enervați mai puțin, să râdeți mai des și să vă bucurați din plin de viață, să treceți mai ușor peste probleme, să aveți alături oameni dragi și prieteni de nădejde, să reușiți ce v-ați propus, să fiți încrezători și veseli.

Să ne auzim cu bine peste un an :)

La mulți, muuuuuuuuuuuuuulți ani!

 

Încă un an

E gata și 2011. A mai trecut un an. Parcă prea repede trece timpul ăsta. Îmi amintesc de vremurile când un an îmi părea o veșnicie. Anii încep să semene din ce în ce mai des cu clipe. Încep să înțeleg tot mai bine expresia ”timpul zboară”. Încep să o înțeleg la propriu. Să însemne asta că sunt prea ocupată? Că nu mai am timp să mă plictisesc?

Cum a fost 2011? Hmm! Mai prost decât majoritatea, mai bun decât vreo alți câțiva.

Dacă mă consolează cu ceva faptul că am avut și ani mai răi? Nu, nu mă poate consola. Doare mai tare amintirea anilor buni, decât falsa consolare că ”putea să fie și mai rău”. Nu am putut niciodată accepta chestia asta cu ”putea să fie și mai rău”, pe care văd că o accepta tot mai multe persoane. Ok, e posibil, dar putea sa fie și mai bine, nu? De ce nu vede lumea și partea asta? Ii face consolarea cu ”putea să fie și mai rău” să se simtă mai puțin mizerabil? Pe mine, nu! Nu mă ajută cu nimic să știu că ”putea să fie și mai rău”. Pe mine mă roade mai mult partea cu ”ar fi putut fi mai bine”. Și apoi vine partea aia inerentă cu …”dacă”. Cred că pentru cei care acceptă că ”putea să fie și mai rău” nu mai există și stresantul ”dacă”.

Ca bilanț de sfârșit de an aș avea o listă interminabilă de nereușite și doar câteva realizări, prea puține, din păcate. Dar vreau să mă agaț de ele ca să nu cad în depresie. Mai pe scurt, nu am fost în elementul meu în 2011. A fost un an de uși închise și promisiuni deșarte, un an cu căderi de măști și triere a ”prietenilor”, un an de încercări ratate și speranțe în van.

Dar, așa cum am spus, mă agăț de reușite, acelea puține, dar suficiente pentru a mă menține pe linia de plutire. Sunt o optimistă până în măduva oaselor. Chiar dacă mă las doborâtă de depresie, e doar pentru scurt timp. Speranțele nu mi-au murit niciodată, sunt mai puternice decât orice. Ies mereu la suprafață fără să le cheme nimeni. Sunt acolo în penumbră, pregătite să nu mă lase niciodată să cad. Dacă se vor realiza speranțele, nu știu, dar faptul că sunt acolo indiferent de situație și apar în momentul critic mă ajută să merg mei departe, să lupt pentru visele mele.

Ce îmi doresc pentru 2012?

Să îmi recapăt curajul de a risca pentru visele mele, să lupt pentru ele, pentru că știu că pot, știu că am puterea și capacitatea de a le transforma în realitate. Trebuie doar să-mi recapăt încrederea în mine însămi și curajul pe care le-am pierdut undeva pe parcurs. Îmi doresc să mai am curajul acela nebunesc de a risca fără să mă gândesc de 1000 de ori … și să sfârșesc prin a renunța.

Să mă văd mai des cu oamenii care-mi sunt dragi, să-i revăd pe cei pe care nu i-am văzut de secole.

Să îmi fac prieteni noi.

Și-mi doresc să râd mai des pentru că e și ăsta un semn de fericire :)

Adio fumuri ...

Cea mai mare realizare pe plan personal de anul ăsta, e că m-am lăsat de fumat. Pentru mulți poate să nu pară mare chestie. Ce sacrificiu e să spui într-o zi ”Stop!”, poate înțelege doar un fumător înrăit, cineva care a fumat ani întregi cel puțin un pachet pe zi. Da, e o realizare. Pentru că presupune o mare voință. Să reușești să te abții de la țigara de după masă, de la țigările și cafeaua nelipsite în timpul orelor de muncă la PC, târziu în noapte, de cafeaua și țigările cu prietenii, de la țigara ”de nervi” pe care o fumezi ca să nu îi crapi capul vreunuia etc. Există câte o țigară pentru orice moment. Numai cine a trecut prin asta știe cum e. E un adevărat chin să simți mirosul de țigară amestecat cu aroma de cafea și totuși să te abții, să reușești să își controlezi impulsul de a fuma în momentul în care, în jurul tău se fumează, sau în momentele în care de obicei fumai, ca, de exemplu, când gătești și trebuie să ”păzești” cratița, fără să ai nimic altceva de făcut. E un obicei bine înrădăcinat, un tic.

De ce m-am lăsat? Păi să vedem … mă săturasem de pungi sub ochi, ma săturasem de gustul pe care îl simțeam dimineața, deși ultimul lucru pe care îl făceam înainte să merg la somn era spălatul pe dinți, mă săturasem de lipsa de culoare a tenului meu, mă săturasem de mirosul hainelor și al pielii mele … și mă săturasem de o mulțime de alte chestii care nu îmi plăceau la mine și care știam că se datorează țigărilor.

Dar am făcut-o și pe asta. Pentru cât timp? Îmi doresc să cred că, de data asta, e pentru totdeauna, dar am învățat lecția cu ”Never say never” așa că nu pot să am certitudinea. Nu e prima dată când mă las de fumat, dar, din păcate, am recidivat. Acum vreo 8 ani m-am hotărât să termin cu țigara. Nu am avut o motivație anume, ci doar am zis hai să văd dacă pot s-o fac. Și am făcut-o. Vreo 5 ani a fost ok, singura problemă care îmi dădea ceva bătăi de cap era creșterea … în kilograme :). Asta până într-o frumoasă zi de 19 august când mi-a dat viața o palmă cum nici în cele mai groaznice coșmaruri nu m-aș fi gândit că se poate întâmpla. Da, puteți să spuneți că am fost slabă și că nu am rezistat tentației. Poate am fost, dar sunt, totuși, bucuroasă că din toate relele posibile, l-am ales, oarecum, pe cel mai mic: țigara. Și așa am mai fumat vreo 3 ani 3 luni și … 6 zile :).

Ce îmi doresc? Doar ca data viitoare când îmi trage Doamna Viață următoarea palmă (că nu visez cu zâne să cred că asta a fost ultima), deci, sper ca data viitoare să fiu pregătită sufletește și să nu am nevoie de țigară sau altceva ca supapă de refulare.

1. Nu critic fumătorii, pentru că îi înțeleg, știu cum e.

2. Nu bat pe nimeni la cap să se lase de fumat. Nu e o chestie pe care o faci pentru că vor alții, ci doar dacă vrei tu. Trăiesc în casă cu un fumător (ca și în cei 5 ani de pauză), dar nu impun reguli și nu încerc să forțez. Știu că trebuie să vină de la el, iar dacă eu l-aș bate la cap am sta numai de ceartă. Apreciez însă preocuparea lui de a mă proteja de tentație (crede el că mă mai tentează încă. Lasă-l să creadă, îmi face bine ceva atenție în plus :)).

3. Nu evit fumătorii, acum că m-am lăsat de fumat. Majoritatea prietenilor mei sunt fumători și au fost prietenii mei și în cei 5 ani de nefumător, vor fi și acum.

E decizia mea și mă simt bine în pielea mea, chiar dacă am de dus o luptă grea cu frigiderul și scot limba de un cot făcând sport ca să reușesc să intru în continuare în blugii mei mărimea 38 :)).

Crăciun fericit!

Dragilor,

Vă doresc un Crăciun de poveste. Să vă relaxați, să vă veseliți și să vă fie bine. Sper ca Moșul, oricare ar fi el, să aducă-n sac ceea ce vă doriți și ceea ce aveți nevoie, dar și  multe zâmbete și voie bună.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați trecut pe aici și ați lăsat un semn. 

Crăciun fericit!

Doamne, mare ți-e grădina …

Azi m-am izbit de partea aia nașpa a Crăciunului, cumpărăturile. După ce că și așa nu îmi place mie să merg la cumpărături, am mai prins și nebunia în toi. Și am sărit din șoc în șoc.

Măi frate, ori eu sunt aiurea, ori lumea asta e complet bolnavă. Nu pricep, se face aprovizionarea pentru juma de an? Au anunțat ăștia că o să bată vântul prin magazine? Se cumpără tot! Și se cumpără în cantitați industriale! Și într-o viteză de zici că se termină și ei nu mai apucă. Sunt ca termitele. Se reped efectiv la produse și îngrămădesc cât mai multe în cărucior. Se împing, se îngrămădesc ca oile, mai că nu se iau la bătaie când ceva nu ajunge pentru toți. Așa, ca în spiritul Crăciunului. Cât o să mănânci frate de un Crăciun? Îți crește burta necontrolat? Trebuie să pui niște șunci pe burtă ca să iți țină de foame până la primăvară? Ori ce?

Mă uitam cum cumpărau făină cu baxurile, zahăr și ulei, la fel. Nu era nici un fel de promoție … prețuri de zi cu zi. Câte prăjituri și cozonaci fac tantile alea de cumpară un bax de făină??? Fac pentru tot cartierul? Cât o să manânci, frate, în două zile? Și chiar o să mănânci tot ce ai cumpărat? Sucuri, alcool murături, paste… etc. Totul se cumpără la bax.

M-am întors bolnavă. Mi-a pierit cheful de cumpărături pentru încă un secol.

Și am nevoie să mă tratez ... 

Dantelă

Crede și nu cerceta ... dacă poți

Tocmai am terminat de văzut un film. Nu e despre Crăciun, așa cum probabil v-ați fi așteptat din partea mea în perioada asta :), e despre religie, despre faptul că două persoane de religie diferită, (în speță islamică și iudaică), două femei, pot trece peste prejudecăți adânc înrădăcinate de mii de ani, și pot fi prietene, pot să lupte contra opiniei publice pentru prietenia lor. Și asta m-a adus la o mai veche dilemă a mea. De ce ne cramponăm atât de religia noastră? Cu ce suntem de fapt diferiți unii de alții? De ce să nu putem putem trece, peste acceptarea aceea superficială, în cel mai bun caz, și ne privim unii pe alții ca pe niște curiozități, interesați, oarecum, dar fără să vrem să ne atingem sau să interferăm?

Să stabilim din start, nu sunt deloc religioasă, dar respect alegerea fiecăruia de a crede sau nu, sau în cine vrea să creadă. Cred că fiecare ar trebui să fie liber să decidă asta. Ba, chiar aș putea să spun că îi și admir într-o oarecare măsură pe credincioși, pentru că reușesc să creadă. Am impresia că pentru ei e mult mai simplu să accepte lucrurile așa cum sunt, fără să își spargă capul cu eterna întrebare ”De ce?”. Dacă poți să accepți că ”Așa a vrut Dumnezeu” fără să încerci să afli motive, cred că e mai ușor, cred că poți să îți găsești liniștea mai ușor, poți să fii fericit într-o oarecare măsură. Naivitatea și lipsa rațiunii cred că ajută. 

Ceea ce mă miră destul de mult e faptul că oamenii par să nu priceapă că religia a stat și continuă să stea la baza celor mai multe neînțelegeri și conflicte, că religia a născut și naște cele mai cumplite patimi și a ucis o mulțime de oameni. Nu înțeleg care e rostul acestei uri mocnite între religii. De ce au oamenii impresia că o religie e mai bună decât alta și că trebuie să-i privească pe ceilalți cel puțin cu scepticism, dacă nu chiar cu ură? Motive am auzit destule, dar mi se par toate puerile. De ce ne cramponăm atât de care Dumezeu e mai bun? Chiar nu pricepem că, dacă există un Dumezeu, e unul și același pentru toți și, că doar cărțile care ne ghidează în credință sunt diferite? Și de ce sunt diferite? Pentru că Dumnezeu e altul? Nu! Pentru că au fost scrise de persoane diferite, care au avut interese diferite, care au vorbit limbi diferite și au avut obiceiuri diferite, care au trăit în lumi diferite. Biblia, Coranul, Talmudul etc. sunt diferite doar pentru că servesc interese diferite. OMUL e cel care a scris aceste cărți, iar omul e așa cum e, supus păcatului.

De ce orice religie e bună pentru cei care o practică, dar e privită cu teamă sau dezgust de ceilalți? De ce refuzul ăsta tacit sau fățiș, uneori, al religiilor de a conlucra, de a se accepta, de a se combina? Care-i problema? Numai ce facem noi înșine e bine? Nu cumva ni se inoculează, conștient sau nu, ideea că ceilalți ne sunt dușmani? Cine ne inoculează această idee? Dumnezeu? Nu! … tot omul.

Suntem toți la fel, fie că suntem budiști, creștini, evrei, hinduși, musulmani, taoiști, șintoiști etc. problema e că ascultăm de cărți diferite și nu pricepem că ce a zis cineva acum mii de ani și care s-a modificat de fiecare dată când a trecut prin gura altuia, nu poate fi luat ca literă de lege, și că un altul, dintr-o altă religie nu e altceva decât unul ca noi, dar trăit într-un alt mediu și care a ascultat o altă poveste.

Febra de Crăciun

”I never believed in angels and fairy tales. No matter how much I wanted to, nothing i ever really wished for, came true. But i never stoped wishing. Maybe this Christmas will be different.”

 

De Crăciun mă pocnește sentimentalismul, nu știu de ce, dar așa se întâmplă mereu. În general nu-s o fire prea romanțioasă, dar în decembrie parcă mă tâmpesc. Mă apucă fredonatul de colinde și cântece de Crăciun, mă extaziez toată în fața ornamentelor, a luminițelor și brazilor, aglomerația nu mă mai deranjează, sunt într-o stare de bună dispoziție continuă de zici că sunt drogată, și aproape nimic nu reușește să mă scoată din starea asta de euforie bolnavă. Nu mă vezi tot anul la plimbare în oraș cât mă vezi în preajma Crăciunului. Nu că aș avea un motiv anume … e pur și simplu. Zici că nu sunt eu. Cunoscuții știu că sunt în perioada de … febră și că o să treacă odată cu sărbătorile, necunoscuții, ori cred că îmi merge foarte bine, ori cred că sunt într-o ureche, chestie mult mai credibilă, căci nici eu nu cred altceva. Oricum ar fi … asta e! M-am obișnuit cu ”Febra de Crăciun”. Nu face rău, și trece de la sine.

Cred că undeva, înăuntrul meu, mai există o parte din copilul care am fost odată, pentru că nu mă văd deloc diferită de copii, în perioada asta. Am aceeași bucurie naivă în ochi, același zâmbet mare și fericire necontrolată ca un puști de câțiva anișori care vede pentru prima dată bradul împodobit. Problema e că eu nu îl văd prima dată și nici nu mai am câțiva anișori, dar reacția e aceeași în fiecare an. Sunt nebună? Nu știu, dar toată nebunia asta îmi face bine, mă încarc pozitiv, mă ajută să merg mai departe.

Și cum ziceam că în perioada asta mă lovește siropăreala, bineînțeles că nu lipsesc nici filmele de Crăciun. Și am unul pe care, de vreo câțiva ani încoace, îl văd de fiecare dată în preajma Crăciunului, e filmul de sezon favorit,  ”A Season for Miracles”.  O poveste 90% fantastică, dar frumoasă. Mai sunt și altele, dar niciunul nu-i ca ăsta  :)
Dacă vă lovește curiozitatea, de văzut online  (link film)  ...  și nu visați la subtitrare :).
P.S. calitatea video a trailerului lasă mult de dorit, dar cum e singurul găsit ...

Lada de zestre 3

”… I won't cry, I won't cry, no I won't shed a tear

Just as long as you stand, stand by me”

Lansat în 1961 de Ben E. King, ”Stand by me” ajunge rapid în Top 10, iar de-a lungul timpului au fost înregistrate peste 400 de versiuni ale sale, unele de către nume cunoscute ale muzicii ca: John Lennon, Jimmi Hendrix, Elton John, U2, Sting etc.

Încălziți-vă sufletul 3 minute.

Melancolie de iarnă

”Te uită cum ninge decembre
 Spre geamuri, iubito privește

Mai spune s-aducă jăratec

Și focul s-aud cum trosnește. ”

 

E ceață și e trist și totul pare înțepenit, suspendat între două lumi într-o așteptare confuză. Nimic nu se mișcă în aerul înghețat. Orașul pare ca după Apocalipsă. Pustiu. Nici măcar un câine rătăcit. Doar chiciura pe crengi vorbește o limbă neștiută, vorbește pentru cineva, dar nu pentru mine. Un suflu înghețat târăște după el un văl fin de chiciură argintie, iar crengile dansează cu pocnete dureroase în ritmul vântului înghețat care îmi pune flori de gheață pe fereastră. Ce artă! Ce minuni pot face o respirație caldă, un geam și un vânt cumplit de iarnă. Frumos!

Pregătiți ghetuțele? ... sau cojocul?

 

Nu contează că nu mai am de mult vârsta, să nu vă faceți cumva idee că nu-l aștept și pe Moș Nicolae și că nu alerg dimineața la ”ghetuțe” ca să vad ce am în ele. Și mă bucur la fel ca un copil, dacă nu chiar mai tare. Băț încă nu am primit, deși l-aș fi meritat din plin, uneori, dar se pare că Moșul e tare înțelegător, m-a iertat de fiecare dată.

Ador sărbătorile de iarnă, cu atmosfera aia de poveste. Nu știu de ce, dar parcă lumea e altfel în preajma sărbătorilor, aerul e altfel, e ceva în oameni și-n locuri. … sau eu sunt într-o ureche. Oricum, pentru mine pare altfel, pare mai frumos. Și ador să văd bucuria pe chipurile celor care primesc un cadou. De asta am fost întotdeauna lefteră în luna decembrie. Dar, nu-mi pare rău deloc. Cum spune proverbul: ”Dar din dar, se face Rai.”

Moșul meu are un cadou și pentru voi. Și pentru că nu vă poate vizita ghetuțele, vă trimite unul virtual, făcut de mânuța lui. Sper ca Moșii voștri să fie mai darnici.
Să fiți fericiți și sănătoși! (cu restul vă descurcați voi :))

Lada de zestre 2

”Oh, my love, my darling,

I've hungered,

Hungered for your touch

A long lonely time ...”

Lansată în 1955, pe muzica lui Alex North și versurile lui Hy Zaret, "Unchained Melody" devine piesa cu cele mai multe înregistrări din secolul XX, în interpretarea diferitor artiști.

Cunoaște adevăratul succes în iulie 1965 în interpretarea celor de la The Righteous Brothers și recâștigă imensă popularitate în anii '90, ca coloana sonoră a filmului Ghost.

Visați frumos, dragilor, visați frumos!