luni, 28 noiembrie 2011

Falimentul universal, inevitabil?

Am primit un e-mail cu un text despre un subiect care ne doare pe toti. De ce nu sunt bani? Si cine-i vinovat pentru asta? De unde a rasarit criza si de ce nu se mai termina? De ce trebuie sa facem sacrificii peste sacrificii si traim cu sabia lui Damocles atarnata deasupra capului? Cine ne poate salva sau ce e de făcut?
sursa foto
Cred ca tuturor ne-a trecut prin cap, cel putin o data, ca problema vine de la banci. Ei, da, de la dragutele de banci sau mai degraba de la cei care le conduc. O posibila explicatie, sau cel putin inca o incercare de a gasi un vinovat, ca solutii, deja, nu mai poate oferi nimeni, este cartea care va aparea la Editura Philobia“Blythe Masters” de Pierre Jovanovic. 
«Pierre Jovanovic, reporter la jurnalul francez Matin de Paris , apoi corespondent la Washington si Los Angeles pentru Quotidien de Paris. Din februarie 2008, Pierre Jovanovic anima un blog despre situatia financiara internationala iar de la inceputul lui 2009 prezinta revista presei economice la un canal de radio francez, analizand şi comentand articole pe teme sociale si financiare din presa anglo-saxona. Ultima sa carte, Blythe Masters, este portretul celei mai puternice femei de pe planeta, banchera de la JP Morgan care a dus la ruina bancilor inventand instrumentele credit default swap. Împreună cu alţi matematicieni de la banca J.P. Morgan, englezoaica Blythe Masters a pus la punct formula magică datorită căreia bancherii au luat-o razna, crezând că pot să transforme hârtia în aur. Puţini ştiu că Blythe Masters este "femeia care a inventat armele financiare de distrugere în masă" - după cum a caracterizat-o, inspirat, jurnalul Guardian, din Londra. Conform celor de la Newsweek , aceste arme "au pus în libertate un monstru" care ameninţă să distrugă economia mondială. Criza recentă a monedei euro, din care încă n-am iesit, demonstrează cât de profunde sunt urmările deciziilor lui Blythe Masters si te duce cu gândul la posibilitatea ca întreg sistemul financiar să ajungă la ruină. De fapt, băncile suportă consecinţele nenumăratelor împrumuturi toxice pe care le-au creat si care le pot aduce sfârsitul.» (sursa).
Poate fragmentele publicate pe acest site va vor ajuta sa va decideti: o cititi sau nu. Eu ma risc :)


duminică, 20 noiembrie 2011

Pentru ce platim?

Constat din ce in ce mai des in ultimul timp ca pe produsele pe care le cumpar nu mai apare tara de fabricatie, vestitul “Made in …” sau cel putin in romaneste “Fabricat in…”. Asi! Tot mai des vad “Made in EU” sau doar un nume de firma aruncat acolo fara sa se specifice daca e producatorul sau altceva sau mai stiu eu ce alte chestii care de care mai dubioase. Sau imi arunca acolo un distribuitor care nu-i totuna cu producatorul. Intr-o oarecare masura inteleg si chestia asta. Ca nu produc romanii cafea, de exemplu. Asa ca o importa un nene vrac, o ambaleaza si o distribuie. Ok! Dar as vrea sa stiu si eu, ca idiot, care plateste pentru un produs, de unde vine respectiva chestie. Cer prea mult?
Si apoi chestia cu “Made in EU” …. Fratilor, EU e mare cat o zi de post, ca sa nu mai spun ca piata a fost invadata de chinezarii si te duci tu frumusel la ditamai magazinul, care crezi ca se respecta, si iti cumperi ceva de imbracat, sau o poseta (cum mi s-a intamplat) si descoperi acasa dupa un timp ca te-ai ales cu o chinezarie pe care, de fapt, ai platit-o la suprapret, si pe care o cumparai la jumatate sau chiar sfert de pret, din piata. Pai sa nu faci cu capul?
Nici varianta cu codurile de bare nu e o solutie pentru ca e incomoda (nu o sa plec cu lista prefixelor de tara dupa mine si, nici ea nu iti spune totdeauna producatorul, poate fi codul distribuitorului sau … multe alte chestii. De exemplu, spuma mea de par pe care scrie doar Procter&Gamble UK, are cod de bare de Germania, la firma Wella pe undeva prin Darmstadt. (Am gasit un site romanesc unde introduci codul produsului si iti afiseaza  unde si de catre cine a fost ambalat produsul.  Nu functioneaza el totdeauna, mai da si eroare server, dar in principiu spune.)
Poate sunt eu nebuna, dar cred ca am dreptul, ca fiind cel care scoate banii din buzunar, sa stiu pentru ce platesc. Si, daca e sa dau banii pe o chinezarie, sa nu o platesc la suprapret doar pentru ca se vinde intr-un magazin care are pretentii ca se respecta, cand o pot cumpara, daca vreau, de la magazinul chinezesc la jumatate de pret.
Si alta problema, daca tot vorbim de etichete, produsele importate, conform legii, trebuie sa contina o traducere in limba consumatorului. Ok, toate bune si frumoase. Au eticheta cu traducerea, dar este lipita exact peste textul original, asa ca nu ai cum sa compari daca e corect sau nu. De ce spun asta? M-am dus la supermarket mai zilele trecute si am vazut niste sosuri pentru salate care aratau delicios in sticla. Asa ca am vrut sa citesc compozitia si pentru ce fel de salate se folosesc. Am luat o sticla, am citit. Am luat alta, si alta, ca erau vreo 6-7 sortimente, traducerea era identica. Aceeasi compozitie, desi era clar ca lumina zilei ca erau diferite. Si un orb ar fi vazut. Sa citesti textul original nu aveai cum pentru ca eticheta traducerii era lipita exact deasupra. Asa ca … le-am pus frumos inapoi in raft si am plecat. Ce ar fi trebuit sa fac? Sa cumpar doar pentru ca aratau bine? Imi place mie sa experimentez chestii noi, dar stomacul meu nu e, totusi, cobai.



joi, 17 noiembrie 2011

Lada de zestre 1

"Only you can make this world seem right
Only you can make the darkness bright"

În viața fiecăruia există un "Only you",  de asta melodia nu moare nici după 57 de ani. Așa că, luați-vă "only you"-ul în brațe dacă e prin preajmă, dacă nu visați cu melodia celor de la Platters.

 

marți, 8 noiembrie 2011

Un zambet pe nume Florentina

Azi am primit doua vesti proaste. Una dupa alta. Si ma doare sufletul. Ma doare sufletul cand oameni care mi-au fost aproape si mi-au fost dragi dispar prea brusc. Dar mai ales ma doare faptul ca nu am avut posibilitatea sa imi iau ramas bun si sa le multumesc ca mi-au aparut in cale, ca a fost o bucurie si o onoare pentru mine sa-i cunosc.
Ne intersectam zilnic cu zeci de persoane, dar sunt putini cei care lasa o urma semnificativa in existenta noastra. Asa a fost d-na Florentina Vlad. Spun a fost pentru ca tocmai ce-am aflat ca a murit saptamana trecuta. Eu am aflat abia azi. Prea tarziu!
Cine a fost doamna Florentina Vlad? Pentru multi, o necunoscuta, pentru altii un artist exceptional, pentru mine a fost membru al familiei, desi nu ne lega nici un grad de rudenie. Inainte de a o cunoaste personal auzisem doar povesti, ca era o solista de muzica populara, opereta si revista, ca locuia in Bucuresti etc. La prima intalnire eram de-a dreptul emotionata si oarecum tematoare. Era prima persoana din mediul artistic pe care aveam sa o cunosc. Eram nervoasa, nu stiam cum sa ma comport in prezenta ei. Eram un biet copil de 12 ani, speriat si cu genunchii tremurand. Cand am pasit pentru prima data in vila de pe strada Rozelor, la al carei parter locuia, aveam un nod mare in gat. Ne astepta. Cand ne-a iesit in intampinare m-a frapat zambetul larg si vocea placuta. M-a imbratisat, desi eram o necunoscuta si m-a primit cu atata drag incat mi-a disparut nodul din gat. Un om minunat, reconfortant si care in urmatoarele minute m-a facut sa ma simt ca acasa. Mi-a spus scurt sa ii spun “Tanti Florentina”, si asa a ramas. Extrem de primitoare, desi veneam foarte rar. Nu stia ce sa mai faca sa ne simtim bine, ce sa ne mai ofere, cum sa ne distreze. O bucatareasa de exceptie si un povestitor fara pereche.
In vara in care am implinit 13 ani eram in Bucuresti. Mi-a facut o surpriza extraordinara. M-a invitat la ea si cand am intrat am vazut o masa pregatita pe care trona un superb buchet de boboci de trandafir alb-roz. Erau 13. Si erau pentru mine. Invitase cateva persoane si m-au sarbatorit ca pe o printesa, spunandu-mi ca 13 este o varsta extrem de importanta si ca trebuie sarbatorita ca atare. 
Era mereu cu zambetul pe buze si iti insufla incredere si buna dispozitie. Mi-a umplut sufletul cu povesti frumoase despre razboi, despre iubire si prietenie, despre oameni si locuri de care nu auzisem si pe care nu-i vazusem, dar ii vedeam prin ochii ei. Despre unicul fiu, care era bucuria vietii sale si despre care vorbea cu o dreagoste cum nu am mai intalnit la nici un parinte. Si despre suferinta de a nu-l avea aproape si grija aceea nemarginita pe care o au numai mamele pentru puiul lor, indiferent de varsta acestuia.
Dupa ce-am terminat liceul, din pacate, viata ne-a indepartat. Nu a fost alegerea mea si nici a dumneaei. Pur si simplu viata a vrut altfel. Viata mea a vrut altfel. M-a aruncat prea departe.
Acum regret fiecare clipa in care as fi avut posibilitatea sa o vizitez, dar nu am facut-o, din economie, comoditate, probleme personale sau oricare alt motiv. Pentru ca, desi i-am multumit de multe ori, nu i-am spus niciodata cu adevarat pentru ce. Pentru omul minunat care a fost, pentru zambetul larg care imi insenina ziua de fiecare data cand o vedeam, pentru optimismul pe care m-il insufla cu prezenta ei. Pentru toate astea si inca 1000 de alte motive. Acum e prea tarziu.
Mi-as dori sa cred ca a trecut intr-o lume mai buna, in raiul sufletelor, pentru ca daca exista un Rai, cu siguranta si-a gasit locul acolo. A fost un om prea bun ca sa fie altfel.
Dumnezeu sa o odihneasca!

Florentina Vlad - Fetele de la Lugoj
   
Florentina Vlad - La nucul cu frunza rară
 

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Feminitatea un nonses?

Am admirat totdeauna femeile care reusesc sa isi pastreze feminitatea indiferent de situatie, feminitatea aia naturala, gratia si dulceata, nu fortata, studiata si contrafacuta, afisata doar pentru a impresiona audienta. Sunt femei nascute astfel, femei la care se simte naturaletea gestului, eleganta nativa chiar daca poarta haine second-hand, femei care respira feminitate prin toti porii, indiferent daca sunt pe soclu sau jos, in noroi, femei care, desi fac ceva comum, o fac cu eleganta. Cred ca e ceva cu care te nasti. Stiu ca se poate obtine si prin educatie, dar nu cred ca naturaletea se poate invata. E nativ.

Din pacate lumea de azi ne obliga sa invatam sa fim dure. Ne luptam cot la cot cu barbatii sa razbatem intr-o lume care nu e de loc usoara si, de multe ori, trebuie sa luptam de doua ori mai mult decat ei, daca o facem corect. Ajungem sa credem ca trebuie sa ne comportam ca un barbat ca sa razbatem intr-o lume a lor, a barbatilor.
Poate sa fie o luptatoare gratioasa? Iti poate taia capul dintr-o lovitura fara sa isi piarda din feminitate sau fara sa devina o ipocrita?